In opinia unor parlamentari romani, criza este numai pentru prostii care voteaza deputatii si senatorii. Pe langa faptul ca nu accepta sa li se taie din venituri in cadrul unui program de austeritate pentru a face economii la bugetul de stat, parlamentarii au mai gasit o metoda de extorcare a banului public. Declara sedii fictive de birouri parlamentare pentru a baga in buzunar banii decontati de Parlament pentru cheltuielile de intretinere, utilitati, chirii, salarii angajati etc. In numarul de astazi, cotidianul BUNA ZIUA IASI prezinta un exemplu care se incadreaza perfect in tipul demnitarului descris mai sus. Astfel, in urma cu cateva luni, Relu Fenechiu a anuntat ca si-a deschis birou parlamentar intr-una din comunele din colegiul in care a fost ales deputat, la Miroslava. A inchiriat un spatiu langa Primaria Miroslava de la o cooperativa mestesugareasca locala. A pus deasupra usii de la intrare sigla Camerei Deputatilor, care indica faptul ca in locatia respectiva se afla sediul biroului parlamentar al deputatului Relu Fenechiu, iar la geamuri a montat niste jaluzele galbene, culoarea PNL. Pe usa a pus un program de functionare care arata ca angajatii cabinetului parlamentar, adica ai Camerei Deputatilor, au program de lucru cu publicul de dimineata pana la ora 13.00, in fiecare zi, iar dupa-amiaza sunt orele de audiente. Numai ca, desi Fenechiu a continuat sa deconteze fara intrerupere cheltuielile biroului parlamentar, oamenii din Miroslava nu au vazut vreodata pe cineva sa lucreze in acest spatiu. In mod normal, ieri, la ora 11.30, cand au ajuns la fata locului jurnalistii cotidianului BUNA ZIUA IASI, angajatii biroului parlamentar aveau program de lucru cu publicul. Dar usa era inchisa si nici tipenie de angajat parlamentar nu era prin preajma. Se putea intra in biroul parlamentar numai in calitate de angajat al SC ApaVital SA, pentru a putea citi consumul apometrului de apa rece. Pe usa "biroului parlamentar" era un afis in care se preciza ca cei care vor sa citeasca apometrul pot sa ia cheia de la magazinul alimentar care se afla dupa farmacie. "Eu nu l-am vazut niciodata pe Relu Fenechiu si nici pe altcineva acolo. Va dau cheia sa cititi apometrul daca vreti", a spus angajata magazinului alimentar indicat de afisul de pe geamul biroului parlamentar. Nici locuitorii din Miroslava nu si-au amintit sa fi vazut pe cineva lucrand in spatiul respectiv. De precizat ca, numai in luna martie a acestui an, biroul parlamentar Relu Fenechiu a decontat de la bugetul de stat, mai exact de la bugetul Camerei Deputatilor, 5.004 lei, contravaloarea unor materiale de intretinere si 5.469 lei, salariile angajatilor.